CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărășean spune că problema fiscalității orașului din Clisură trebuie pusă la modul serios și că, dacă lucrurile nu se rezolvă, se va recurge la o acțiune în contencios administrativ!
„Am depus o plângere prealabilă prin care îi solicităm domnului primar să pună în aplicare Hotărârea din Consiliul Local din data de 12 februarie 2024, iar, ulterior, vom merge în instanță dacă domnul primar refuză să pună în aplicare HCL!“, avertiza senatorul social-democrat Adrian Torma.
„Dragi prieteni, revin din Parlament cu informații legate de cel mai tare subiect, cel mai complicat subiect al orașului Moldova Nouă: majorarea taxelor și impozitelor locale. Așa cum știți, noi, în data de 12 februarie, am depus o hotărâre de consiliu local, care a trecut în ședință, prin care solicităm revenirea la taxele locale normale, doar cu indexarea de 13,8%. Administrația locală avea termen de 30 de zile să pună în aplicare această hotărâre de consiliu, dar din păcate nu a dorit să facă acest lucru și noi continuăm demersurile corecte și legale, păsându-ne de dvs, de comunitate, făcând o plângere prealabilă pe care am depus-o la Consiliul Local, pentru a-i convinge, pe calea legală, să repună taxele și impozitele la nivelul normal. Dacă nici această plângere prealabilă nu va funcționa, vom merge în instanță. Eu sper, odată câștigând alegerile locale, să fiu cel care vă dau banii înapoi. Și în plus vom și folosi banii în interesul comunității. Vă țin la curent cu aceste informații și pe viitor.“
Ce-i drept, nici măcar legea nu se poate aplica pentru situații din trecut, astfel că nici hotărârea de consiliu, cu noile taxe, nu se va putea aplica retroactiv. O soluție a găsit însă preotul Iova Megheles, care i-a răspuns fostului edil de pe Clisură, actual senator, că o situație similară s-a produs la Orșova, unde „cetățenii au dat în judecată primăria și au câștigat! Cetățenilor le-au fost restituite impozitele plătite!“
Părintele din Moldova Nouă crede că soluția este, ca la Orșova, calea în instanță, așa cum s-ar fi comunicat și prin intermediul televiziunilor. Torma a explicat că nu știe care a fost situația la Orșova, dar crede că administrația locală ar fi putut rezolva, chiar evita problema, dacă era mai conectată la problemele reale ale orașului.
JCS-T.K.