Elevii de clasa a VIII-a nu vor mai da Teste Naţionale ca să intre la liceu. Vor da teze unice. Alt sinonim pentru toceală.
Potrivit părinţilor, tezele nu fac decât să stimuleze învăţarea mecanică. Subiectele „stufoase“ sunt mai mult pentru studenţi, decât pentru un copil de a VIII-a sau a VII-a.
Cum „nota contează“, părinţii recurg la meditaţii. Se înţelege deci de ce nu sunt solidari cu profesorii atunci când aceştia cer măriri de salariu.
Iasmina Marton şi Alexandru Manciu spun că tezele şi testele sunt acelaşi lucru.
Practic, se învaţă la fel. Şi trebuie să înveţi la TOT, pentru că fiecare profesor ţine cu dinţii de materia lui. Ce dacă e „Civică“ sau „Tehnologie“?
Bătaie la sutimi
Aşa că, nu prea au încotro. Fiindcă admiterea la liceu înseamnă media de la tezele unice plus media claselor V-VIII. Iar notele de la teze nu îi avantajează în unele situaţii, dacă ne gândim că 9,50=10, iar 9,45=9. După teza de ieri de la mate însă, cei mai mulţi păreau relaxaţi. La mate nu se poate toci… dar se poate copia.
Oana Copocean
