CARAȘ-SEVERIN – Începând de luna aceasta, atât cei care cumpără titluri direct de la Fisc, cât şi cei care cumpără de la Poştă, indiferent că sunt de la oraş sau de la sate, au la dispoziţie acelaşi termen-limită, data de 22.
Şi luna aceasta, Ministerul Finanţelor Publice a lansat o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Şi spre deosebire de emisiunile anterioare, toată lumea va avea la dispoziţie acelaşi termen-limită pentru achiziţionare. Aşadar, până în data de 22 aprilie, ele pot fi cumpărate atât de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, cât şi de la oficiile poştale, indiferent că sunt din mediul urban sau rural.
„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate. Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturități le vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori“, ne-a informat Sebastian Purec, șeful Fiscului cărăşean.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.ro şi pe site-urile altor instituţii implicate.