Caraş-Severin, Romania

În acest an, în 22 şi 23 decembrie, membrii clubului vor vinde vin fiert, iar banii adunaţi îi vor dona Liceului „Iris” şi şcolii din Moraviţa. Sâmbătă şi duminică, între orele 10 şi 22, în faţa mall-ului, chiar lângă banda rulantă, la intrarea principală, vor fi comercializate paharele cu vin.

„Tinerii Leo au fost sensibilizaţi de nevoile ce le-au întâlnit la elevii celor două şcoli, şi au decis ca prin efortul lor şi căldura sufletelor timişorenilor să îmbunătăţescă procesul de învăţământ al acestora”, a spus Diana Vasilescu. Alături de cei din club, sunt invitaţi să comercializeze vin fiert oficialităţile locale, sportivi şi alţi oameni cunoscuţi.