CARANSEBEŞ – Cum primul meci oficial din 2015, în sferturile Cupei României, bate la ușă, voleibaliștii de la Banatul Caransebeș au disputat vineri seara o partidă de verificare în compania foștilor adversari din liga secundă, timișorenii de la Universitatea.
Elevii bulgarului Pangarov s-au impus cu 3-0, însă cei doi antrenori au căzut de acord să mai dispute un set, și acesta adjudecat de gugulani. Noul antrenor al Caransebeșului a rulat tot lotul avut la dispoziție, mai puțin cei doi centri, Fabian Birău și Vladan Aleksic, ambii cu probleme de sănătate. La gazde a debutat și fostul căpitan al timișorenilor, Sorin Schiesz, transferat în pauza competițională, care revine astfel în primul eșalon al voleiului românesc.
„Sper într-o revenire de bun augur, sper să pot să-i ajut pe băieți să obținem niște victorii foarte importante pentru noi. Cu băieții mă cunosc, în afară de cei străini, majoritatea mi-au fost colegi, ne înțelegem, m-am acomodat rapid”, ne-a declarat noua extremă a Banatului. Pentru gugulani urmează meciul de la Zalău, din sferturile Cupei României. Acesta se va disputa marți, 13 ianuarie, deși Caransebeșul nu a fost de acord cu această dată, însă în cele din urmă Federația Română de Volei și-a impus punctul de vedere.