CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la popularele locuri de „luat masa în oraş“ de la magazinele Kaufland din Reşiţa!
Sub numele de cod „Vineri 13 – Ziua Kaufland“, 65 de magazine româneşti ale retailerului german au fost, concomitent, ţinta controalelor comisarilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). În aria de competenţă a Comisariatului Regional Vest au fost controlate 10, între care două în Caraş-Severin, la Reşiţa. În urma neregulilor constatate aici au fost aplicate trei amenzi în cuantum de 12.000 de lei şi au fost retrase de la comercializare 30 kg de produse neconforme. Totodată, a fost oprită temporar, până la remedierea deficienţelor, prestarea serviciilor în zonele de grill, neigienizate corespunzăror, ale celor două magazine. Printre neregulile constatate în supermarketuri am regăsit, printre altele: legume depreciate, pește cu modificări organoleptice, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor la mâncărurile calde şi etichetare necorespunzătoare. Nu şi pâinea coaptă „în casă“ din aluaturi congelate, de import.
La nivel naţional s-au aplicat amenzi de peste 1,7 milioane lei, a anunţat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, pe contul său de socializare, precizând că: „În ultima vreme, Autoritatea noastră a fost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeași oca și operatorii economici mari și pe cei mai mici. Încă o dată dovedim că avem aceeași măsură, așa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor!“
În urma unei succinte verificări, că nu-i putem spune control, de pe site-ul ANPC lipseşte chiar comunicatul despre care povesteşte preşedintele, în timp ce secţiunea Comunicate de presă conţine 12 informări datate 2023, iar cea de Controale şi acţiuni doar 8. La nivel regional şi judeţean, paginile web ale comisariatelor nu au o rubrică de comunicare, iar la nivel local singurul comunicat de presă emis în acest an pare să fi fost unul din aprilie, urmare a unui control ordonat tot de Horia Constantinescu.
JCS-Walter Fleck