După 20 de ani de la instaurarea democraţiei
în România, agricultura
cărăşeană, şi nu numai,
aproape bate pasul pe loc. Majoritatea
ţăranilor cărăşeni fac
agricultură folosind aceeaşi tehnologie
rudimentară ca în urmă cu 20 de ani:
sapa şi carul tras de animale.
În acelaşi timp, orăşenii
preferă legumele şi fructele din import,
crescute artificial şi în timp record.
Lucrurile nu stau mai roz nici în sectorul
zootehnic. Potrivit datelor furnizate de Direcţia
Agricolă Caraş-Severin, comparativ cu anul
trecut, numărul bovinelor a scăzut de la
52.837 în 2008, la 47.799 în 2009. O
uşoară creştere s-a simţit
însă la sectorul porcine, de la 47.801
în 2008, la 52.131 în luna martie a acestui
an.
Chiar şi aşa, agricultorii susţin
că nu au condiţii propice pentru dezvoltare
şi nici piaţă de desfacere pentru
produsele obţinute. „Atâta timp
cât reşiţenii cumpără legume
şi fructe sau lapte şi brânză din
supermarket, atunci cum să meargă agricultura
în ţara asta. Sunt zile în care nu
reuşim să ne scoatem investiţia,
căci animalele nu se ţin cu aer. Despre
subvenţii ce să mai vorbesc, că şi
aşa sunt greu de obţinut“, ne-a spus
producătorul Costel Traian.
Ionel Pantiş, responsabil cu activitatea de
reproducere în cadrul Asociaţiei
Crescătorilor de Taurine Caraş-Severin, spune
că europenii pun accent pe sistemul de reproducere
dirijat al bovinelor pentru a creşte animale cu
producţie cât mai mare: „Prin
însămânţarea cu material seminal,
de la cei mai buni masculi din ţară,
produşii rezultaţi vor fi,
bineînţeles, mult mai performanţi ca
spor în producţia de lapte şi carne.
Practic, scopul nostru, al asociaţiei, este acela
de a-i determina pe agricultori să-şi schimbe
mentalitatea şi să înţeleagă
că astfel de
însămânţări sunt în
favoarea lor“.
Roxana Nafiru
