Vor control
Prima nemulţumire a prestatorilor de servicii de taximetrie, este legată de faptul că primăria nu limitează numărul autorizaţiilor emise şi implicit, numărul taximetriştilor care funcţionează legal.
În acest fel, susţin taximetriştii, fenomenul nu este ţinut sub control şi este inevitabilă apariţia „piraţilor”, care reprezintă o concurenţă puternică şi neloială. Totuşi, conducerea municipală are argumente pentru această situaţie. Primul dintre acestea îl constituie formarea unei pieţe libere, în cadrul căreia concurenţa să determine preţuri mai mici pentru aceste servicii.
Astfel, clientul este cel avantajat, mai ales că în Caransebeş nu există transport public de călători şi taxiurile reprezintă singura soluţie pentru cei care nu posedă un autoturism. Pe de altă parte, limitarea numărului de taximetrişti cu acte în regulă, ar readuce un fenomen mai vechi: vânzarea autorizaţiilor pe mii de euro.
Acţiune comună
Discuţiile purtate între administraţia locală şi reprezentanţii taximetriştilor au condus la următoarea concluzie: astăzi, joi 30 noiembrie 2006, taximetriştii trebuie să prezinte o listă cu toţi taximetriştii care practică ilegal această activitate, astfel ca cei abilitaţi să demareze acţiunile ce se impun. La Caransebeş funcţionează 261 de taximetrişti cu acte, dar se estimează că pe lângă aceştia mai desfăşoară activităţi încă o sută de „piraţi”.
Iulius Pîrvu
