Caraş-Severin, Romania

Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că, duminică noaptea, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, cei trei bărbaţi au dorit să urce într-un taxi care staţiona şi în care se aflau deja patru persoane.

Deoarece taximetristul le-a explicat că nu poate să îi transporte, aceştia au început să vocifereze şi să lovească autoturismul cu picioarele. În ajutorul taximetristului au mai venit doi colegi, care însă au avut parte de acelaşi tratament, cei trei bărbaţi lovind şi autoturismele acestora, în timp ce unul dintre taximetrişti a fost lovit de mai multe ori în zona capului.

Victimele au sesizat organele de ordine, echipajul de poliţie deplasat la faţa locului reuşind să liniştească spiritele.

I.C.