Caraş-Severin, Romania

Fiind deja o manifestare cu tradiţie şi cu un puternic impact asupra publicului arădean, organizatorii şi-au propus ca, în acest an, prin numărul mai mare de invitaţi şi prin ariile geografice de unde aceştia provin, să acopere o varietate de meşteşuguri populare practicate la nivel naţional.

Vor fi prezenţi în jur de 60 de meşteri populari din judeţele Arad, Hunedoara, Alba, Bihor, Argeş, Neamţ, Iaşi, Suceava, Gorj, Vâlcea, Braşov, Mureş, Dolj, Vrancea, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Harghita. Timp de două zile produsele lucrate în mod tradiţional şi expuse în cadrul târgului vor putea fi admirate dar şi cumpărate de către arădeni. Oferta va fi foarte diversificată: de la ceramică provenind din diferite centre de olari din România, la ţesături şi textile, de la măşti populare la împletituri de nuiele, pictură naivă, icoane pe lemn şi sticlă. Nu vor lipsi nici ouăle încondeiate, lingurile de lemn, instrumentele muzicale, obiectele de podoabă, pălării, furcile de lemn etc.

A.S.