RĂCĂŞDIA – Eveniment mult aşteptat de ţăranii de pe Valea Caraşului. Duminică, la Răcăşdia, câteva sute de locuitori din comună şi din satele învecinate s-au întâlnit la tradiţionalul târg de toamnă, ajuns în acest an la a XXIV-a ediţie.
Respectând adevărul, meritul organizării acestei întâlniri a producătorilor şi crescătorilor de animale din zonă îi aparţine primarului Mirco Lechici, lucru remarcat şi de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
Ca de fiecare dată, politicienii nu au scăpat prilejul de a fi prezenţi în mijlocul mulţimii: cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni şi Costinel Ristache, directori de instituţii deconcentrate, precum şi prefectul Octavian Ţunea. Spre deosebire de alţi ani, am remarcat prezenţa unui număr mare de crescători de găini de rasă, la care preţul mergea până la 100 de euro perechea, şi porumbei din rasa King, la 60 de lei bucata.
După cum era de aşteptat, de la târg nu au lipsit nici micii producători agricoli, cei drept, puţini la număr şi scumpi la preţ, dacă ne gândim că un kilogram de gogoşari s-a vândut cu 3 lei, mai scump decât în pieţele reşiţene.
Co-organizatorul acestui eveniment – Camera Agricolă Caraş-Severin – a invitat şi firme specializate în comercializarea de pesticide, îngrăşăminte, erbicide, utilaje agricole, dar şi apicultori, cu o gamă variată de instalaţii specifice acestui domeniu.
Chiar dacă recolta din acest an a fost una foarte bună, producătorii nu au fost deloc încântaţi să vândă măsura de grâu şi de porumb cu doar 15 lei. Fapt îmbucurător, la târg a fost prezent şi un crescător de porci din rasa Mangaliţa, singurul din judeţ, a cărui carne este foarte căutată pe piaţa din Europa, lucru remarcat şi de ministrul Valeriu Tabără.
„Mă bucur că am reuşit să particip şi la ediţia din această toamnă a târgului, care, de la an la an, este tot mai reuşită, iar toate acestea se datorează primarului şi Consiliului Local Răcăşdia“, a precizat Valeriu Tabără.
Roxana Bălan Nafiru
