Caraş-Severin, Romania

OȚELU ROȘU – Tragedie în orașul de pe Valea Bistrei. Anna Maria Florei, tânăra de 17 ani dată dispărută de polițiștii din Oțelu Roșu, a fost găsită spânzurată sâmbătă, 25 noiembrie.

„În jurul orei 18.40, am fost sesizați despre faptul că o persoană de sex feminin a fost găsită spânzurată în zona unor ruine ale unor societăți comerciale de pe raza localității Oțelu Roșu. La examinarea exterioară a cadavrului nu s-au observat urme vizibile de violență. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului“, ne informează Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În cauză, oamenii legii au întocmit și un dosar de cercetare penală, însă din câte se pare, tânăra nu ar fi fost la prima încercare de acest gen.