CARAȘ-SEVERIN – Făptașul a fost reținut de polițiștii din Anina, apoi arestat pentru 30 de zile, după ce-ar fi purtat discuții fierbinți cu o fată de 10 ani, cercetările dezvăluind că, în ultimele 3 luni, ar fi „comis-o“ cu fete de 8-12 ani…
Potrivit Poliției județului, tânărul este cercetat pentru infracțiuni de natură sexuală, mai exact racolare de minori în scopuri sexuale și viol asupra unui minor: „La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Anina au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unui tânăr în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de natură sexuală, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului. Ulterior, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia. Astfel, la data de 30 august 2026, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în seara zilei precedente, tânărul ar fi purtat, prin intermediul telefonului mobil, discuții cu caracter sexual cu o minoră în vârstă de 10 ani. În continuarea cercetărilor, polițiștii au desfășurat activități investigative, în urma cărora au constatat că același tânăr, în perioada iunie–august 2026, ar fi săvârșit fapte de natură sexuală asupra unor minore, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.“
Oamenii legii continuă cercetările, supravegheați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, în vederea dispunerii măsurilor legale.
JCS-A.M.
