Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Potrivit unui comunicat al Grupului Ecologic de Colaborare Nera, câteva ONG-uri din Republica Serbia, cu care activiştii de mediu cărăşeni colaborează de mai mult timp pentru monitorizarea conservării patrimoniului natural de pe cursul râului Nera, au sesizat că pe malul românesc s-au executat tăieri ilegale de arbori!

Tăierile au avut loc în zona localităţii Pârneaura, arborii fiind transportaţi apoi în Serbia, volumul total de lemn tăiat ridicându-se la circa 100 de mc. Informaţiile au fost confirmate şi de inspectorul silvic al zonei Bela Crkva din Serbia, unul dintre autori fiind arestat în momentul de faţă, iar o anchetă a poliţiei sârbe este în plină desfăşurare.

O asemenea cantitate de lemn nu ar fi putut fi sustrasă şi trecută frontiera în Republica Serbia, fără să existe complici pe malul românesc. Garda Forestieră Timişoara confirmă cele sesizate, printr-o adresă datată 17 decembrie, iar împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră, Postului de Poliţie Socol şi ai Primăriei Socol au fost identificaţi 186 de arbori tăiaţi ilegal, reprezentând un volum de 23,3 mc cu o valoare totală a prejudiciului de 4.224,48 lei fără TVA.

Potrivit datelor Gărzii Forestiere, întrucât valoarea prejudiciului constatat depăşeşte de peste 25 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (164 lei/mc conform Legii 165/2017) şi potrivit art.107 din Codul Silvic, fapta constituie infracţiune, pentru care a fost deschis un dosar de cercetare penală de către Poliţia de Frontieră, urmând ca vinovații să fie identificați în cel mai scurt timp.

JCS-Nicoleta Moraru