VRANI – Comuna Vrani derulează mai multe investiții importante în infrastructură, sport și energie verde. Primarul Răzvan Otiman a declarat că cel mai avansat proiect este cel de canalizare, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei!
VRANI – Autoritatea locală a primit o finanțare de 1 milion de euro pentru modernizarea de străzi, concentrându-se pe un tronson al DJ 753D, pe care l-a preluat în administrare de la Consiliul Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Pe două tronsoane de drum județean a fost interzisă, vreme de doi ani, circulația vehiculelor de mare tonaj. Restricția are orar permanent!
CARAŞ-SEVERIN – TVA-ul crește de la 19% la 21% începând cu 1 august. Măsura face parte dintr-un nou pachet fiscal prin care Guvernul României încearcă să evite suspendarea fondurilor europene din PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Un bărbat de 30 de ani a fost surprins de polițiștii rurali orăvițeni în timp ce conducea un autoturism, în 5 mai, dinspre Vrani spre Greoni. La control, deși este cetățean român, conducătorul auto le-a arătat oamenilor legii un permis eliberat de autoritățile spaniole, despre care există suspiciunea că ar fi fals, astfel că bărbatul ar fi condus autoturismul pe drumurile din județ fără să aibă acest drept!
VRANI – Răzvan Otiman, primarul comunei Vrani, a anunțat că cel mai important proiect din comună se află în faza finală a licitației pentru realizarea rețelei de canalizare!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru două (dintre cele trei) proiecte de modernizare de drumuri județene ale CJ, finanțațe prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, a fost lansată, ieri, licitația de contractare a „Serviciilor de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului“!
CARAȘ-SEVERIN – Cei șase vitezomani care depășiseră limita legală cu peste 50, respectiv 70 km/h, au fost și amendați, și lăsați fără permis!
VRANI – Ne referim la proiectele depuse pe PNRR de Primăria Vrani, care au în vizor căminele culturale și școala!
CARAŞ-SEVERIN – Aproximativ 80 de voluntari au muncit pe o căldură insuportabilă pentru a salva Moara Concordia din comuna Vrani, o moară veche de aproape un secol!
