MOLDOVA NOUĂ – Ideea construirii unui pod peste Dunăre între Moldova Nouă și Golubac, Serbia, revine în atenția administrațiilor locale de pe cele două maluri ale fluviului. Subiectul a fost discutat recent, în cadrul Zilelor Orașului Moldova Nouă 2026, eveniment la care au participat reprezentanți ai administrațiilor din Serbia, România, Cehia și Polonia!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă pe Clisura Dunării nimeni nu face valuri, primarul orașului Moldova Nouă se regăsește în situația celui de la Timișoara!
MOLDOVA NOUĂ – Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a anunțat semnarea unui protocol prin care Nera Bogodinț, echipa de Liga 3, își va disputa meciurile de pe teren propriu din sezonul 2026–2027 pe stadionul „Moise Străinescu” din Moldova Nouă. Edilul a subliniat că orașul revine astfel pe harta fotbalului de nivel național după o pauză de aproximativ 20 de ani!
MOLDOVA NOUĂ – Adrian Torma prezintă principalele investiții din Moldova Nouă: anvelopări de blocuri, centru de îngrijiri paliative și proiecte europene în plină desfășurare!
MOLDOVA NOUĂ – Noua facilitate medicală permite depistarea timpurie a osteoporozei și monitorizarea eficientă a tratamentului, printr-o procedură rapidă, sigură, neinvazivă și care nu necesită o pregătire specială din partea pacientului!
MOLDOVA NOUĂ – Copilăria capătă noi culori la Moldova Nouă, odată cu finalizarea unui modern loc de joacă amenajat în zona Falezei, în proximitatea Sălii de Sport. Proiectul, realizat de Primăria Moldova Nouă cu sprijinul SC AquaCaraș SA, este deja pregătit să îi primească pe cei mici într-un spațiu sigur, vesel și plin de energie!
MOLDOVA NOUĂ – Consiliul Local Moldova Nouă a aprobat în unanimitate, în cadrul unei ședințe extraordinare, bugetul pentru anul 2026, un document financiar construit în acord cu actualul context economic și cu provocările existente la nivel administrativ!
MOLDOVA NOUĂ – Copiii din Moldova Nouă au, începând din această săptămână, oportunitatea de a practica baschetul în cadrul unui program organizat de primăria orașului, în parteneriat cu ACS Cristina Ciocan!
MOLDOVA NOUĂ – Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a explicat modul în care comunitatea locală a resimțit majorarea taxelor și impozitelor, subliniind că situația din oraș este una aparte, generată de contextul administrativ din anul precedent!
MOLDOVA NOUĂ – Ninsoarea căzută în ultimele ore a adus un peisaj de iarnă autentic în orașul Moldova Nouă, însă, potrivit primarului Adrian Torma, autoritățile locale erau pregătite să intervină!
