CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, crede că angajații din administrațiile locale ar trebui incluși în soluție, nu tratați ca o problemă!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, care crede că a venit vremea unor pachete de redresare a economiei și de susținere a celor vulnerabili, mai ales în contextul liberalizării prețurilor la gaze!
REȘIȚA – Un grup de funcționari publici și-a manifestat, în stradă, nemulțumirea față de preconizata diminuare a veniturilor. O parte a personalului Direcției pentru Agricultură Județeana Caraș-Severin s-a alăturat, luni dimineață, unui demers mai amplu, la nivel național, menit să determine Guvernul să regândească politica salarială la nivelul instituțiilor publice!
CARAȘ-SEVERIN – Naturali sau provocați, aceștia sunt doar câțiva dintre factorii care aduc pagube importante pădurilor din județ!
REȘIȚA – Echilibristica va fi, altfel spus, cuvântul de ordine al exercițiului bugetar 2025, pentru Primăria Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Salvarea arborilor seculari din Domogled, Semenic şi parcul natural Bucegi! Asta îşi doresc de sărbători activiştii de mediu de la Agent Green!
