CARAȘ-SEVERIN – Pretextele de mediu anti-dezvoltare – mutate de pe Țarcu pe Semenic –, care încă țin județul în Evul Mediu, concentrează opoziția mai multor susținători ai dezvoltării!
CARAȘ-SEVERIN – Organizația județeană a Partidul Național Liberal Caraș-Severin anunță susținere totală pentru premierul Ilie Bolojan și respinge ferm scenariul unei schimbări de guvern în contextul actual!
REȘIȚA – În opinia primarului Reșiței, PSD dă când senzația unui terorist care se autodetonează, când cea a unui jucător de poker care plusează, la cacialma, cu doi șeptari în mână!
CARAȘ-SEVERIN – Asta crede șeful social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu, județul urmând să trimită 65 de delegați la congres, pentru a-l susține pe Sorin Grindeanu și pentru a-și aduce aportul la modificările doctrinare necesare!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul PNL și președintele organizației județene Caraș-Severin, Marcel Vela, a transmis un mesaj de susținere pentru măsurile promovate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, subliniind că România are nevoie de o reformă profundă și autentică!
CARAȘ- SEVERIN – Peste 20.000 de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru a susține candidatura lui Crin Antonescu la funcția de Președinte al României! Evenimentul a reunit membri și simpatizanți ai principalelor organizații politice care îl sprijină pe fostul lider liberal în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat!
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi edili de municipii din Caraș-Severin au profitat de ocazie, că s-au întâlnit cu președintele Senatului, Ilie Bolojan, la ședința Asociației Municipiilor din România, și s-au fotografiat cu cel care va asigura interimatul după demisia lui Klaus Iohannis!
CARAȘ-SEVERIN – Pe paginile lor de socializare, Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, şi Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, și-au manifestat sprijinul pentru Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale din România!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Jaro Marșalic crede că acest pilon de bază al sistemului sanitar merită mai multă apreciere și recunoștință!
CARAS-SEVERIN – Cel care iese cu o declarație fermă, de susținere a lui Dunca, este chiar deputatul Jaro Norbert Marsalic, care consideră că actualul șef al CJ trebuie să-și continue mandatul la conducerea județului și din 2024 încolo!
