CARAȘ-SEVERIN – Și aceasta pentru că în județ nu s-au înregistrat situații deosebite, care să justifice o asemenea măsură extremă!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba, însă, despre totalul sumelor necuvenite pe care 939 dintre ei au fost somați de către APIA să le returneze!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt costurile angajării prin subvenții, în 2023. Însă în prima parte a acestei luni abia s-au plătit restanțele mai vechi de 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul de Caraș-Severin susține, într-o declarație politică, că PSD a sprijnit întotdeauna fermierii români, a promovat produsele românești și a încercat să facă tot posibilul ca subvențiile să fie un real ajutor, livrat la timp!
LĂPUȘNICU MARE – Peste 150.000 de euro, câștigați anual de Primăria Lăpușnicu Mare din fondul forestier. Este vorba despre o subvenție pe care primăria o primește după ce cam 40% din pădurile comunei au fost introduse într-un program de regenerare naturală timp de zece ani!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre subvenţii pentru angajări, pentru care în anul 2020 au fost cheltuiţi 75.605 lei, iar în primul trimestru al lui 2021 – mai mult decât dublu (159.296 de lei)!
CARAŞ-SEVERIN – Problemele generate de incendiile de vegetaţie uscată au fost din nou analizate, astăzi, în cadrul unei întâlniri de lucru organizate de prefectul judeţului, Cristian Gâfu, cu reprezentanţii ISU „Semenic“, cu cei ai Poliţiei şi jandarmilor, ai Gărzii de Mediu şi ai APIA!