CARANSEBEȘ – Prezent la Caransebeș pentru întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului, ministrul Sorin Grindeanu n-a scăpat ocazia să discute cu primarul Felix Borcean despre cum poate ajuta administrația locală!
REŞIŢA – În cazul lucrărilor la drumuri, constructorii neserioși vor putea fi înlocuiți în cel mult patru luni cu alții. Iar avizele, adeverințe și certificatele de urbanism neeliberate în termen de două săptămâni vor fi considerate aprobate tacit!
REȘIȚA – Ministrul Transporturilor anunță descentralizarea pentru proiecte de amploare mai mică. Anunțul a fost făcut la capătul vizitei pe care acesta a efectuat-o în județ și se referă la pașii care trebuie parcurși în cazul construirii de drumuri de importanță mai mică, precum centurile ocolitoare!
CARAŞ-SEVERIN – Grindeanu, care este și ministrul Transporturilor, este aşteptat vineri, 10 decembrie, acasă, adică în judeţul în care s-a născut şi crescut!
REȘIȚA – Reșița are oferte pentru cele două proiecte ambițioase. Curând, așteptarea ar putea da roade. Primarul se bazează pe vicepremierul Grindeanu!
CARAŞ-SEVERIN – În opinia senatorului cărăşean, „Grindeanu reprezintă cea mai bună soluție pentru Ministerul Transporturilor“!
ROMÂNIA – Deputatul PSD devine președintele interimar al Camerei Deputaților, ca urmare a unui vot în Biroul Permanent al Camerei!
REŞIŢA – Asta a spus preşedintele Marcel Ciolacu, prezent la Reşiţa, precizând că îndepărtarea lui Grindeanu s-a făcut din anumite raţiuni care au ţinut de fosta conducere a PSD!
ADVERTORIAL – Liderii Pro România şi cei ai PSD au susţinut la Reşiţa o conferinţă de presă în cadrul căreia au subliniat faptul că cele două formaţiuni politice s-au aliat în judeţ pentru a învinge PNL!
CARAŞ-SEVERIN – Într-o recentă conferință de presă, fostul premier Sorin Grindeanu n-a ezitat să-l atace pe omul de afaceri timișorean Romeo Dunca, iar replica acestuia a fost una la fel de dură!