CĂVĂRAN – Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 7 și 10 minute, pe DN 6, la fața locului sosind pompierii militari și echipajele SMURD din Caransebeș!
DOMAȘNEA – Victima, în vârstă de 33 de ani, ar fi fost prins sub utilajul pe care-l manevra, fiind preluat de elicopterul SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Reșița!
CARANSEBEȘ – Pompierii militari au evacuat 11 persoane din imobilul afectat, cauza probabilă fiind un scurtcircuit!
CARAȘ-SEVERIN – Echipajele au intervenit anul trecut la 3.738 de cazuri de asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat!
CARAȘ-SEVERIN – În ultimele 24 de ore, de miercuri până joi dimineață, ieșirile în decor n-au lipsit nici de pe drumurile din județ, însă doar una dintre acestea a fost mai gravă. Salvatorii cărășeni au intervenit la un asemenea accident rutier, care s-a soldat cu două victime, pe DN 6, la Constantin Daicoviciu!
CARANSEBEȘ – În ajun de Crăciun, salvatorii de la Punctul de Operare Aeromedicală SMURD Caransebeș au marcat patru ani de activitate la nivel înalt, la propriu și la figurat. Momentul n-a trecut neobservat nici pentru Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care a făcut un scurt bilanț: 1775 de vieți salvate în cei patru ani de activitate ai Punctului de Operare Aeromedicală SMURD Caransebeș, condus de comandorul Nicolae Carra!
MOLDOVA NOUĂ – Este isprava unui tânăr de 24 de ani din Moldova Nouă, care a fost reținut pentru violență în familie, după ce și-a agresat mătușa de 63 de ani în propria-i casă, aceasta fiind preluată de un echipaj SMURD!
TEREGOVA – Salvatorii cărășeni au fost chemați să intervină astăzi, în jurul orei 13.40, la un accident rutier produs la Rusca, în comuna Teregova!
CARANSEBEȘ – Ambulanța Caransebeș a primit prima astăzi o autosanitără nouă, performantă și echipată cu tehnologie de ultimă generație, care va completa parcul auto al stației!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii militari cărășeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație care au mistuit, marți, 16 hectare de teren. În cazul Văliugului, intervenția este încă în desfășurare!
