ADVERTORIAL. Iluminatul joacă un rol esențial în orice locuință, influențând atât aspectul estetic, cât și atmosfera dintr-o încăpere. Dacă ești în căutarea unei soluții eficiente și moderne pentru iluminarea camerei tale, un spot LED poate fi o alegere excelentă.
CARAȘ-SEVERIN – Asta a declarat șeful județului, explicând cum a fost posibil ca edilul de pe Bârzava să fie înlocuit, democratic, din conducerea ADI ACVABANAT, lucru care de altfel era cerut și prin statutul asociației!
CARAȘ-SEVERIN – Birocrația actelor și neglijența cadrelor care le-au completat au făcut ca impresionanta sumă, echivalentă cu aproape jumătate din datorii, să nu poată fi încasată de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru serviciile prestate!
REŞIŢA – Adunarea Generală a Asociaților (AGA) a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ACVABANAT a decis joi schimbarea președintelui acesteia. Astfel, primarul Reșiței, Ioan Popa, a fost înlocuit cu edilul din Băile Herculane, Gheorghe Orza!
REȘIȚA – O inițiativă a social-democraților reșițeni a fost adoptată fără rezerve în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local!
REȘIȚA – Aceasta, urmare a faptului că 96% din UAT-urile din România nu au capacitatea de a se autosusține financiar!
REȘIȚA. Ministerul Finanțelor. Agenția Națională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin organizează în data de 31.03.2025, ora 11.00, în Reşiţa, str. Domanului, nr. 2, judeţ Caraş-Severin, licitaţie publică în vederea valorificării bunurilor mobile conform anunţului de vânzare nr. 35739-5 din 10.03.2025, prima licitaţie, debitor CRISTA CRISTIAN JULIAN.
