REŞIŢA – În această dimineață, polițiști, procurori şi cărăşeni au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Reșița, la persoane bănuite de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Şase dintre acestea, bănuite de comiterea faptelor, urmează să fie conduse la audieri!
REŞIŢA – Peste 150 de reșițeni au răspuns demersului nostru și i-au trimis șefului de la Direcţia de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului Reșița, Dani Călin, mesaje cu străzile care trebuie să vadă cât de curând asfalt. Asta după ce lucrătorii municipalității reșițene au început plombările pe bulevardul principal!
REȘIȚA – E părerea Isabellei despre marele compozitor austriac. Îşi va schimba însă opinia după un an petrecut în casa doctorului Bertholin care, la rându-i, din burlac convins devine tată grijuliu. În spectacolul „Soare pentru doi”, de Pierre Sauvil, cele două personaje sunt interpretate, pe scena Teatrului de Vest, de Andrada Samoilă şi Florin Ruicu!
REȘIȚA – Mijlocașul echipei ACS Banat Girls Reșița, Daria Muntean, în vârstă de 16 ani, a fost convocat în premieră #SubTricolor. La Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, aceasta va lua parte, alături de alte 19 jucătoare, la acțiunea de selecție a lotului național de junioare WU17, pregătit de Irina Giurgiu!
REȘIȚA – Fundașul celor de la FCSB este convins însă că diferența între români și nemți nu este una foarte mare, chiar dacă echipa lui Joachim Low a ratat ocazii imense pe Arena Națională, în partida câștigată doar cu 1-0. Fotbalistul reșițean a fost folosit de Mirel Rădoi pe postul de fundaș dreapta în ambele partide disputate până acum de tricolori!
REŞIŢA – Încep marți, 30 martie 2021, lucrările de modernizare a parcării din spatele complexului Victoria. Termenul de finalizare este de 30 de zile însă poate fi prelungit, în funcție de condițiile meteo, iar parcarea în zonă va fi interzisă pe toată perioada lucrărilor, anunţă Primăria Reşiţa!
REŞIŢA – Nu mulţi, doar 14 cărăşeni solidarizează la această oră cu protestele ce au loc în întreaga ţară împotriva măsurilor COVID!
CARAȘ-SEVERIN – Raportările din weekend transmise de DSP arată că și în județul nostru se urmează trendul ascendent al evoluției de la nivel național. Nu mai puțin de 13 decese au fost raportate în minivacanța sfârșitului de săptămână, însă dacă le adăugăm și pe cele 4 de vineri, cu siguranță 17 decese în 3 zile e un număr record, pe care Carașul nu l-a mai avut până acum!
REȘIȚA – Zilele acestea v-am spus că Direcţia de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului a început plombările pe bulevardul principal. Din spusele directorului Dani Călin, dacă vremea este bună, se va interveni pe străzi după ce bulevardul principal va fi reparat. Aşadar, spuneţi-i aici, pe CAON, lui Dani Călin pe ce străzi ar trebui să se intervină! Dacă nu citeşte, îi transmitem noi lista voastră!
REȘIȚA – Fetele antrenate de Daniel Amariei s-au calificat mai departe în Cupa României, după ce s-au impus cu scorul de 3-1 în fața jucătoarelor de la Atletic Drobeta, echipă care evoluează în Liga 2!
