ADVERTORIAL. Samsung Galaxy S22 Ultra pare a fi unul dintre cele mai bune telefoane de până acum. Da, cel mai recent telefon emblematic al Samsung este un dispozitiv scump, dar cu siguranță nu se zgârcește la funcții.
CARAȘ-SEVERIN – Sau nu te-ai născut unde-ai ieșit la lumina zilei, ci unde avea maică-ta domiciliul pe atunci. Am putea râde citind asta, însă cam așa stau lucrurile conform noilor explicații date de Institutul Național de Statistică (INS) privind completarea chestionarului pentru autorecenzare!
REȘIȚA – Ştiu, n-ar trebui să ne minunăm de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cum n-ar trebui să ne mai atingă ceva, din tot ceea ce înseamnă lipsa de respect, lipsa de toleranţă, lipsa de tot ce-ar trebui să existe acum, poate, mai mult ca niciodată.
REȘIȚA – Azi, 1 mai 2022, s-a deschis piața volantă din municipiul de pe Bârzava!
REŞIŢA – Cu acest titlu, pe 29 aprilie 1972, un tânăr ziarist pe nume Nicolae Sârbu îşi începea relatarea despre inaugurarea Muzeului de Locomotive din Reşiţa. La 50 de ani distanţă, evenimentul a fost marcat în holul Centrului UBB printr-o expoziţie care a reunit filatelia, arta plastică şi fotografia!
REȘIȚA – În perioada 2-17 mai, Ministerul Apărării Naționale, prin Centrul Militar Judeţean (CMJ), recrutează tineri/tinere, între 18 și 45 de ani, pentru a deveni soldat/gradat profesionist în Armata României și a ocupa unul din cele 1049 de locuri din seria de formare 2022!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu (PSD) și-a manifestat profundul dezacord vizavi de proiectul Ministerului Afacerilor Interne prin care se intenționează trecerea asistenței medicale de urgență sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență!
CARAŞ-SEVERIN – Un superb Renault Fregate, vechi de 67 de ani, s-a prezentat zilele trecute la RAR Caraş-Severin pentru verificări!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a fost din nou ținta unor atacuri deloc ortodoxe, menite nu doar să-i șifoneze imaginea, ci și să tulbure bunul mers al administrației județului!
