CARAŞ-SEVERIN – Nefiind determinaţi, indicatorii privind starea mediului nu pot fi nici confirmaţi, nici contestaţi!
REȘIȚA – Anul acesta, Sabin Păutza aniversează 80 de ani de viață, dintre care 60 de ani de muzică. Iar festivalul internațional care-i poartă numele, inițiat de Metarsis, a ajuns la ediția a zecea și va avea loc în perioada 25-29 octombrie!
REȘIȚA – „AlerGând la Pădure” este un eveniment sportiv cu strângere de fonduri pentru susținerea unor proiecte din comunitate, ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Competiţia se desfăşoară pe potecile din jurul Reşiţei!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre brățările și telefoanele destinate celor care comit acte de violență domestică, aceștia urmând să fie monitorizați de polițiști!
REȘIȚA – Legătura dintre Centru și Govândari este deja în lucru, iar planurile municipalității pentru perioada următoare sunt multe și îndrăznețe. Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, vorbea cândva despre această legătură, dar și despre drumuri cu patru benzi, inclusiv despre lărgirea străzii Căminelor. Iar vorbele încep să prindă contur și ar putea să devină fapte cu toate, până la sfârșitul anului viitor!
CARAȘ-SEVERIN – Consiliul Județean Caraș-Severin a achiziționat o dronă care a fost predată vineri, 20 octombrie, de către președintele Romeo Dunca, reprezentantului Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Vichente Ponoran!
CARAŞ-SEVERIN – Viteză şi confort sporit, în locul senzaţiilor de neuitat ale voiajelor cu trenul de la Caransebeş la Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul de Caraș-Severin susține, într-o declarație politică, că PSD a sprijnit întotdeauna fermierii români, a promovat produsele românești și a încercat să facă tot posibilul ca subvențiile să fie un real ajutor, livrat la timp!
CARAŞ-SEVERIN – Deocamdată, ca gestionarea nerestricţionată a banilor, atât peşin cât şi prin instrumente bancare, să fie garantată!
REȘIȚA – Primul film de lung metraj al regizorului Sabin Dorohoi va avea premiera mondială în cadrul festivalului de la Cottbus, pe 8 noiembrie, la ora locală 19!
