CARAȘ-SEVERIN – Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, în urma cărora preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani. Care dintre cei 13 candidaţi vreţi să vă fie preşedinte?
ADVERTORIAL. Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicolae Ciucă, denunță încercările PSD de a-l lega de președintele Klaus Iohannis, arătând clar că are propria identitate politică, independentă de actualul președinte!
ADVERTORIAL. Liberalii sunt singurii care în această campanie au propus o dezbatere serioasă pe teme care îi interesează în mod direct pe români, respectiv cele care țin de creșterea veniturilor pentru fiecare familie, de condițiile de trai de la nivelul fiecărei comunități, de dezvoltarea economică a țării.
CARAȘ-SEVERIN – Pe paginile lor de socializare, Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, şi Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, și-au manifestat sprijinul pentru Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale din România!
CARAȘ-SEVERIN – Spune optimist deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu, care crede că PSD va cuceri atât președinția, cât și majoritatea parlamentară, iar în Caraș-Severin va avea cei mai mulți deputați și senatori!