REȘIȚA – Constructim, firma care a realizat lucrările finanțate de Compania Națională de Investiții, a dat publicității imagini cu baza sportivă, titrând: „Reșița are o bază sportivă nou-nouță! Un complex sportiv modern, proiectat pentru performanță și dezvoltarea sportului!”
REŞIȚA – Primăria Reșița a marcat ziua de 3 iulie, considerată ziua de naștere a comunității reșițene, printr-un eveniment dedicat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și cetățenilor care au trecut de venerabila vârstă de 90 de ani!
REŞIŢA – Noul Statut al municipiului Reșița păstrează vechi elemente, vine cu mici eliminări de fond și multe adăugiri de formă!
CARAȘ-SEVERIN – De fapt, nu că ne-ar lăsa, ci chiar a făcut-o, după cum mărturisește Nelu Popa, care și-a aruncat năduful împotriva celui proaspăt propus pentru Palatul Victoria!
CARANSEBEȘ – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș va fi renovat cu bani europeni!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a anunțat că va menține bugetul din ultimii doi ani pentru CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Cu un sezon de excepție în spate și o eficiență mare în fața porții, Cristhian Popa a devenit golgheterul Ligii a IV-a Caraș-Severin în ediția recent încheiată de campionat. Atacantul formației Voința Șoșdea a impresionat etapă de etapă, reușind să înscrie nu mai puțin de 37 de goluri, dintre care 34 în sezonul regulat și alte 3 în play-off!
CARAȘ-SEVERIN – Viziunea futuristă a edilului reșițean – ca multe altele care deja au prins contur pe malurile Bârzavei – are șanse reale de reușită! O spune chiar Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, după ce a purtat discuții cu responsabilii Ministerului Transporturilor, pe tema reabilitării și modernizării căii ferate care leagă Reșița de Timișoara, cu extensia Voiteni-Stamora Moravița!
REȘIȚA – Lucrările de reabilitare termică a blocului 20, situat pe Bulevardul Republicii și Aleea Domogled, au fost finalizate cu succes, informează municipalitatea reșițeană. Clădirea beneficiază acum de un confort termic sporit, un consum redus de energie și un aspect modernizat!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa acuză existența „băieților deștepți din energie“ și susține că blocajele din sistemul energetic împiedică investițiile serioase să ajungă în România. Edilul a prezentat cazul unui investitor britanic care dorește să construiască un centru de date la Reșița, însă proiectul nu poate fi pus în practică din cauza lipsei capacității de racordare la rețeaua electrică!
