REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a îndemnat oamenii la decență, a votat pentru continuarea unui parcurs european al României și a taxat dorința unora de a pune lumea la treabă prin renumărarea voturilor din turul 1 de la prezidențiale!
REȘIȚA – Administrația reșițeană scrie din nou istorie duminică, de 1 Decembrie, când între orele 12.00 și 18.00, tramvaiele vor circula gratuit, cu călători, pe tot traseul, de la depoul din Govândari, până la stația intermodală din Muncitoresc și înapoi!
REȘIȚA – Primăria Reșița a depus, vineri, cererea de finanțare din fonduri europene a noii amenajări din proximitatea viitorului Spital Județean de Urgență!
CARAȘ-SEVERIN – Nici măcar prefectul, care și-a retras acțiunea în instanță, depusă împotriva autorizației de construire emisă de Primăria Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Este apelul pe care îl face șeful administrativului reșițean către electorat, în special către reșițeni și cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Dar și continuarea bunei colaborări între administrația locală și cea județeană, pentru continuarea, măcar în același ritm, a proiectelor vizând noul spital județean, zona turistică Semenic și calea ferată Reșița-Timișoara!
REȘIȚA – Agenția de Dezvoltare Locală Reșița așteaptă CV-urile celor interesați până sâmbătă, 30 noiembrie!
REȘIȚA – Devizul general la terminarea lucrărilor la Faza 1, în valoare de 153,7 milioane de lei, a fost aprobat de Consiliul Local!
REȘIȚA – Pentru clădirea din Centrul Civic al Reșiței, devenită simbol al delăsării de peste un deceniu, a reînviat speranța!
REȘIȚA – Achiziționate la pachet cu 5,5 ha de teren și un buncăr, Vila Veche și Vila Roșie vor fi renovate și incluse într-un circuit turistic!
