CARAȘ-SEVERIN – Cât de ușoară i-a fost viața în cei 56 de ani pe care îi împlinește chiar luna aceasta? Comparativ cu Paris-Dakar și Polul Nord, ce a însemnat aventura din fruntea județului Caraș-Severin? Merită județul Caraș-Severin toate frământările prin care a trecut? Face curat sau pleacă acasă? Aflăm luni, 20 mai, de la ora 17, live din redacția CAON, în dialogul Nina Curița-Romeo Dunca!
CARAȘ-SEVERIN – Oficialul și-a depus dosarul alături de ceilalți liberali candidați pentru fotoliile de consilieri județeni. Delegația liberalilor a trecut pragul Biroului Electoral Județean în frunte cu senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin!
BOCȘA – Spunea șeful liberalilor cărășeni, senatorul Marcel Vela, prezent la Bocșa, unde le-a cerut cetățenilor să-l sprijine atât pe viitorul edil, cât și pe echipa sa de la Consiliul Local, fapt ce va facilita implementarea proiectelor necesare orașului!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful liberalilor cărășeni a ținut să-i felicite pe președintele CJ, Romeo Dunca, pentru curajul investiției, pe primarul Ioan Popa pentru pregătirea unui proiect matur și pe consilierii municipali care au aprobat alocarea terenului!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan aduce vești bune de la București, unde a fost lansat un apel de proiecte de care vor beneficia elevii și studenții cu posibilități materiale reduse sau supuși riscului excluderii!
CARAȘ-SEVERIN – După spectacolul traseiștilor, șeful județului constată o foame de… vize de flotant la Brebu Nou și Zorlențu Mare!
CARAȘ-SEVERIN – În cursa pentru Consiliul Județean Caraş-Severin avem numele a patru candidaţi: Romeo Dunca, Silviu Hurduzeu, Ilie Iova şi Andrei Plujar. Cine credeți că va câștiga?
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce Rusu ar fi plecat din PNL pentru că Dunca l-a făcut țăran, Dunca îl felicită pentru această calitate și spune că e o mândrie să fii țăran român, cu mâinile bătătorite de muncă și că fiecare strângere a sa de mână îi amintește de mâna muncită a bunicului său!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului consideră că este o onoare faptul că bine-cunoscuta solistă a acceptat să fie pe lista scurtă a liberalilor, pentru un loc în Consiliul Județean, preferându-l pe Dunca, nu pe Hurduzeu!
CARAȘ-SEVERIN – Miniștrii PNL de la Ministerul Dezvoltării și de la Ministerul Energiei, Adrian Veștea și Sebastian Burduja, au semnat Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin, derulate în cadrul programului “Anghel Saligny”, inițiat de către Partidul Național Liberal!