Caraş-Severin, Romania
Tag

pirtea

Browsing

VEST. Universitatea de Vest din Timișoara are plăcerea de a anunța obținerea certificatului de acreditare nr. 152/2024, împreună cu ordinul nr. 20616 privind acreditarea și acordarea titlului de entitate a infrastructurii ReNITT pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul Universității de Vest din Timișoara, consolidând astfel angajamentul instituției față de promovarea inovației și a transferului tehnologic.

VEST. Împreună, o comunitate a excelenței în cercetare și educație, dar și a pasiunii pentru artele spectacolului și artele vizuale, aceasta este comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara, toți cei care s-au regăsit într-un eveniment anual special: Gala Premiilor UVT 2023, organizat în extraordinarul spațiu al Operei Naționale Române din Timișoara.

VEST. Alianța universitară europeană „UNITA – Universitas Montium” marchează în această săptămână trei ani de activitate, într-o ceremonie specială, desfășurată în Franța, la Chambery – sediul universității Savoie Mont Blanc, universitate fondatoare UNITA.