CARAŞ-SEVERIN – Este semnalul de alarmă pe care-l trage Pavel Roșca, președintele Colegiului Farmaciștilor din Caraș-Severin vizavi de aroganța autorităților, de lipsurile și politizarea sistemului sanitar, dar și de inculții care îl patronează!
CARAȘ-SEVERIN – Pavel Roșca, președintele farmaciștilor cărășeni, crede că prevenirea la acest capitol trebuie făcută altfel, de specialiști, iar cei care au tentația consumului trebuie să știe foarte clar că sunt condamnați la moarte, iar copiii care cad pe acest drum sunt niște destine pierdute. Dependența este o boală și trebuie tratată ca atare!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre două unități din județ, câte una în fiecare dintre municipii!
CARAȘ-SEVERIN – Bun cunoscător într-ale farmacologiei, Pavel Roșca jură că „în afară de vaccinuri, niciodată un alt medicament nu se poate folosi preventiv! Aveți încredere în noi“!
CARAŞ-SEVERIN – În acest an, Colegiul Farmaciştilor din judeţul nostru a decis să aibă deschis doar câte un punct farmaceutic la Reşiţa şi la Caransebeş, în prima zi de Paşti, respectiv duminică, în data de 2 mai 2021!
REȘIȚA – Aceștia nu acceptă explicațiile Spitalului Județean, după ce au fost anunțați de portar că vor fi reprogramați, și vor face demersuri pentru implicarea lor în procesul de imunizare!
CARAŞ-SEVERIN – Doar o farmacie va fi deschisă de Crăciun, atât la Reşiţa, cât şi la Caransebeş, ne-a informat Pavel Roşca, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Caraş-Severin!
REŞIŢA – Şi la Reşiţa s-au epuizat rapid cele câteva doze care au sosit în a doua jumătate a lunii septembrie, peste numărul de doze care au fost trimise pentru precomenzi!