CARAȘ-SEVERIN – Valorosul obiect este doar unul dintr-o lungă listă de 93 de cărți și documente vechi bisericești, provenind din traficul cu bunuri culturale furate, ce au fost recuperate și indisponibilizate în urma a 3 percheziții, de către polițiștii de Investigații Criminale!
REȘIȚA – Proiectul „DANUrB+” s-a încheiat însă se vrea continuarea lui cu accent pe afluenții fluviului. Am reținut asta din discuția cu Andrei Szabo, președintele Asociației Euroland Banat (EBA), parteneră în proiectul al cărui bilanț a fost prezentat recent la Budapesta!
REȘIȚA – Este tema dezbătută în cadrul unei recente întâlniri, găzduită de Muzeul Banatului Montan (MBM). Prezenți la aceeași masă, colecționari și specialiști au subliniat importanța colaborării între instituțiile de cultură, pentru ca patrimoniul cultural privat să devină mai accesibil publicului larg!
FOROTIC – Administraţia locală din comuna Forotic a început demersurile în vederea includerii obiectivului pe lista Patrimoniului Mondial!
CARANSEBEȘ – Anul acesta, tema Zilelor Europene ale Patrimoniului este dată de patrimoniul durabil!
REȘIȚA – Pentru că lipsesc atât oamenii care să facă asta, cât și spațiile și fondurile necesare!
REȘIȚA – Sistemul de amenajări hidrografice e lung de 70 km, din care 15-20 sunt accesibili...
REȘIȚA – Sâmbătă, orașul devine cel mai instagramat loc din țară grație cronicarilor digitali. Este vorba despre platforma culturală creată de agenția Zaga Brand și Asociația HUMART, ambele din București, prin care creatori de conținut și jurnaliști explorează Via Transilvanica!
REȘIȚA – În această perioadă, Salonul de Artă și Industrie al TMK Artrom Reșița găzduiește o expoziție cu fotografii realizate de Ioan Mato, fost fotograf al combinatului reșițean și fondator al Cineclubului „Siderurgistul”!
REŞIŢA – Expertul feroviar Radu Bellu pledează pentru dezvoltarea muzeului de locomotive de la Reşiţa!