REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a vorbit despre proiectul prin care şoferii vor putea afla, de pe telefon, care sunt locurile de parcare libere în oraş. Tot cu telefonul se va face şi plata, estimându-se venituri de 1,5 milioane de euro anual, bani ce vor fi investiţi în dezvoltarea infrastructurii!
REŞIŢA – „În următoarele luni vom începe să punem la punct aceste parcări, la Victoria am asanat flancul stâng, am demolat terasele şi începem amenajarea pe flanc şi în spatele complexului“, spune primarul Reşiţei!
REŞIŢA – Reşiţenii care vor să-şi păstreze parcarea de domiciliu trebuie să-şi achite taxa aferentă până în data de 30 iunie, termen până la care a fost prelungit de municipalitate. Plata se poate face la Compartimentul de Parcări cu Plată (la Blocul 800), după următorul program: luni şi marţi, între orele 8.00 şi 16.00, miercuri şi joi, de la 8.00 la 18.00, iar vineri, de la ora 8.00, până la 13.30!
REŞIŢA – Potrivit unui comunicat primit de la Primăria Reşiţa, plata taxelor pentru parcări pentru acest an se poate efectua doar până la data de 31 martie după următorul program: luni-miercuri între orele 8:00-14:30, marţi-joi între orele 8:00-15:30 şi vineri între 8:00-12:00!