CARANSEBEȘ – A fost 16-0 pentru liderul CSM Caransebeș contra celor de la CSO Anina pe terenul din Balta Sărată, acolo unde aproape 100 de microbiști s-au încumetat să îndure frigul și vântul. Și au văzut multe goluri marcate de băieții lui Manu prin Marian Musteța (5), Longa (4), Neagu (2) Albu (2), Rusu, Todor și Dumbravă!
TURNU RUIENI – Trupa antrenată de Sorin Costachi și-a luat revanșa în fața „minerilor” din Sasca Montană, cu exact scorul cu care pierduse la mijlocul săptămânii în fața aceluiași adversar în Cupa României!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre CSO Anina și FC Nera Bogodinț de duminică, 28 septembrie, s-a încheiat cu victoria campioanei en-titre, 3-1, într-un joc din cadrul etapei a IV-a a Ligii a IV-a!
CARAȘ-SEVERIN – CSM Caransebeș s-a impus cu 7-0 pe terenul Nerei Bozovici, într-o partidă care, pe hârtie măcar, ar fi trebuit să fie mai echilibrată!
SASCA MONTANĂ – După primele trei etape din Liga a IV-a, Minerul Sasca Montană are maximum de puncte, alături de CSM Caransebeș și Nera Bogodinț, principalele candidate la primul loc!
CARAȘ-SEVERIN – Duelul dintre cele două Nere, Bogodinț și Bozovici, de duminică, 21 septembrie, s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea campioanei en-titre, în etapa a III-a Ligii a IV-a! Găman a reușit să înscrie cele două goluri ce le-au adus celor de la Bogodinț încă trei puncte în clasament, în timp ce Burkhan a marcat pentru Nera Bozovici!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul a învins cu 3-0 formația de la malul Dunării, după un joc care l-a mulțumit doar parțial pe antrenorul Gheorghe Manu. Partida din Balta Sărată a contat pentru etapa a III-a din Liga a IV-a Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț continuă să demonstreze că performanța nu vine doar din teren, ci și din pasiunea și dăruirea celor care o compun. În spatele fiecărui succes stă munca de zi cu zi, unitatea grupului și oamenii care dau totul pentru culorile clubului. Printre aceștia se remarcă Andrea Săndescu, antrenorul-jucător de la Bogodinț, un exemplu de implicare și determinare, care reușește să inspire prin fiecare pas făcut alături de colegii săi!
CARANSEBEȘ – În etapa a doua din Liga a IV-a Caraș-Severin, gugulanii au trecut, cu emoții, de hopul cu Voința Șoșdea, una din revelațiile sezonului trecut!
CARAȘ-SEVERIN – În cadrul etapei secunde în Liga a IV-a din Caraș-Severin, formația pregătită de Cristian Șodâncă s-a deplasat sâmbătă, 13 septembrie, la Moldova Nouă! Nera Bogodinț a reușit să se impună, în ciuda vântului puternic de pe Clisură, cu scorul de 3-0, grație golurilor marcate de Avramovici, Târna și Nicolici!
