REȘIȚA – Nu trebuie să clădești imperii în sufletul cuiva. Uneori ajunge privirea cu care să înțelegi tot, ajunge îmbrățișarea cu care poți vindeca un suflet, zâmbetul cu care poți dărui un univers, sărutul prin care poți spune tot ceea ce nu ar încăpea într-o mie de cuvinte!
REȘIȚA – Iubim ploaia, dar folosim umbrela când mergem prin ea; iubim soarele, dar mereu căutăm o umbră când el strălucește; iubim vântul, dar închidem fereastra când bate; iubim tot ce este frumos, dar evităm cumva să fim și noi mereu frumoși; iubim visele, dar renunțăm repede la ele, ne plac amintirile, dar evităm să ni le facem.
REȘIȚA – … e atât de simplă dacă nu o complicăm cu ipocrizie, îndoieli, gelozii, obligații, certuri. Este simplă, dacă nu uităm de ce iubim sau de ce zâmbeam cândva fără motiv.
REȘIȚA – Magia Crăciunului a trecut, renii au plecat. Nu-şi pune nimeni întrebări. Lumina Naşterii Domnului a fost, dar nu ştiu cât a intrat în noi. Nici măcar nu ştim dacă l-am fixat pe Isus în suflete şi gânduri mai mult de câteva secunde. Măcar pentru a putea să întrebăm unde am greşit. Ce nu am făcut anul acesta?
