CARAȘ-SEVERIN – Motivul îl reprezintă presupuse neclarități din documentație, evaluarea și atribuirea contractului fiind încă departe!
CARANSEBEȘ – Până să se apuce italienii de la fosta Astaldi de proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj și pentru că în joc sunt bani mulți, e nevoie ca aceștia să fie sfătuiți și supravegheați de cineva!
CARANSEBEȘ – CFR SA a anunțat câștigătorii licitației pentru modernizarea liniei Caransebeș-Lugoj. E vorba de Asocierea WEBUILD SPA (fosta ASTALDI) – SALCEF SPA, care va primi aproape 1,36 miliarde de lei fără TVA, adică aproape 280 de milioane de euro, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe secțiunea Caransebeș-Lugoj (lotul 1)!
CARAȘ-SEVERIN – Asta în urma unor contestații depuse de firma italiană Webuild (fostă Salini Impregilo, companie care controlează și Astaldi), care acuză faptul că CFR ar fi modificat documentația de licitație prin răspunsurile formulate la solicitările participanților!