CARANSEBEȘ – Acestea au fost surprinse chiar de primarul Felix Borcean, care s-a deplasat în fiecare loc pentru a vedea în ce stadiu se mai află lucrările!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a venit în fața cetățenilor cu date concrete despre situația economică din ultimii 9 ani, de când se află în fruntea municipiului!
REȘIȚA – Dezvoltarea continuă în Parcul Industrial Valea Țerovei, chiar dacă activitatea nu este vizibilă zilnic pentru toți reșițenii. Agenția de Dezvoltare Locală Reșița (ADLR) anunță investiții consistente și un ritm susținut al lucrărilor în zonă!
CARAȘ-SEVERIN – După ce o problemă medicală l-a pus nemijlocit în fața realității Sănătății cărășene, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, vorbește despre investiții care încă au de urmat hățișuri birocratice!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt câteva direcții de acțiune prin care AquaCaraș SA își propune în 2026 creșterea calității serviciilor!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre numărul de investiții publice semnificative prioritizate, având tangență cu județul nostru!
CARAȘ-SEVERIN – Spune președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care crede că acestea reprezintă „soluția pentru ieșirea din criza economică actuală și singura variantă în care putem îmbunătăți concret viața cetățenilor“!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a prezentat un bilanț al activității administrației locale, evidențiind amploarea investițiilor derulate și a proiectelor aflate în diferite stadii de implementare!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu există încă dezbateri naționale pe bugetul de anul viitor, Silviu Hurduzeu a dorit să-i asigure pe cărășeni că, indiferent de finanțări, investițiile vor continua, mai ales pe infrastructură și sănătate!
REŞIŢA – Luni, 22 decembrie, la sediul societății Transport Urban Reșița (TUR), a fost prezentat rezumatul activității desfășurate de operatorul de transport public pe parcursul anului 2025. La eveniment a participat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, alături de conducerea societății, fiind discutate principalele realizări, investiții și direcții strategice care au contribuit la modernizarea și eficientizarea transportului public local!
