CARAŞ-SEVERIN – Educația din județul Caraș-Severin beneficiază de o nouă oportunitate majoră de finanțare europeană. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a anunțat continuarea investițiilor în infrastructura educațională și în anul 2026, prin Programul Regional Vest, cu un buget total de peste 100 de milioane de euro, destinat modernizării grădinițelor, școlilor și liceelor din regiune, inclusiv din comunitățile vulnerabile rurale!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce liberalii susțin că n-a existat niciodată intenția de a stopa programul național de investiții, și că nimeni n-a câștigat nicio dispută, social-democrații se bucură de reconsiderarea a intenției de austeritate. Mai exact, în coaliția de guvernare s-a căzut de acord că se va face o prioritizare a proiectelor, iar finanțările vor continua să se acorde și în următorii ani!
REȘIȚA – După ce a obținut calificarea la Campionatul European pe echipe, în Liga a II-a, sprinterul reșițean Cristi Roiban a reprezentat România în proba de 100 de metri și în ștafeta 4×100, la competiția desfășurată în Slovenia, la Maribor, în perioada 28–29 iunie!
BREBU NOU – Asta ne-a declarat Zlatomir Maletici, viceprimarul comunei Brebu Nou, odată cu începerea sezonului cald care aduce cu el și lansarea mai multor investiții importante în infrastructură, turism și reabilitarea clădirilor publice!
GRĂDINARI – Comuna se pregătește pentru „Color the Village“ și demarează lucrări importante de asfaltare și amenajare a spațiilor pentru copii!
ADVERTORIAL. Construim viitorul unei întregi regiuni!
CARAȘ-SEVERIN – A declarat șeful județului, care consideră că pentru asta bugetul ar fi trebuit să fie de 5 ori mai mare, pentru a rezolva „drumurile, care rămân principala problemă a județului“!
SACU – Nicolae Daminescu, primarul comunei Sacu, susţine că în 2025 se vor implementa mai multe proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene și naționale!
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a prezentat, alături de noul șef al județului, Silviu Hurduzeu, investițiile importante în infrastructura rutieră și de căi ferate, care aduc plus valoare în Caraș-Severin, dar și beneficii economice și sociale!
ADVERTORIAL. Asta transmit reprezentanții societății al cărui impact se vede și în județul nostru, prin investițiile în infrastructură!
