CARAȘ-SEVERIN – Cuvintele îi aparțin chiar șefului Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care a explicat că, de fapt, nu-i dă cele 50 de milioane de lei omului de afaceri, ci județul ia împrumut banii pentru ajustările de costuri necesare pentru lucrările de la DJ 571! De fapt, mai rău, firma lui Bejeriță ar fi executat, fără bani, cam 8% din lucrări…
CARAȘ-SEVERIN – Mașinile noi, de ultimă generație, au fost cumpărate în cadrul unui proiect transfrontalier, în materie de situații de urgență, derulat împreună cu parteneri sârbi!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean a invocat datoriile restante, din redevențele neachitate de operator. Tardiv însă, potrivit celorlalți consilieri, inclusiv vicepreședintelui Ioan Crina: datoriile ar fi fost achitate între timp…
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit șefului social-democraților cărășeni, nu mai puțin de 2 milioane de români beneficiază de majorarea salarială brută de 275 de lei, din care aproape jumătate se duc pe contribuții!
CARAȘ-SEVERIN – Termenul de 30 de zile poate fi scurtat, prin plata suplimentară a unei taxe de urgență, echivalentă cu jumătate din costul normal al autorizației de construire!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă salariile administrației județene sunt înghețate, majorarea salariului minim aduce câteva încălziri, pe ici, pe colo. Situația, spun unii, ar genera inechități, apropiind incorect anumite niveluri salariale!
CARAȘ-SEVERIN – Asta se vede în ultimele zile, când liberalii încearcă să-și cearnă pădurile, iar social-democrații își aleg fotoliile din Palatul Victoriei!
CARAȘ-SEVERIN – Nimeni altul decât Cristian Bîtea, directorul administrației județene, care a primit girul aproape unanim al aleșilor județului pentru a conduce Consiliul de Administrație al AquaCaraș!
REȘIȚA – Chiar dacă finanțarea maximă care poate fi obținută pentru clădirea care va găzdui Centrul de Cultură și Artă este de 5 milioane, administrația județeană plusează, urmând ca defalcarea să separe cheltuielile eligibile de cele pe care le va suporta bugetul cărășean!
CARANSEBEȘ – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș va fi renovat cu bani europeni!
