VEST – Agenția Domeniilor Statului (ADS) a scos la licitație un nou lot de terenuri agricole, în mai multe județe ale țării, din cele 53.000 de hectare (ha) pe care le are în administrare!
CARAȘ-SEVERIN – De această dată, ruleta s-a dovedit norocoasă pentru DJ 581 Secășeni-Grădinari, indicând chiar o grosime a asfaltului mai mare decât era obligatorie prin contract!
CARAȘ-SEVERIN – O spune chiar președintele Consiliului Județean Caraș-Severn, Romeo Dunca, după o vizită în teren pe cei 8,5 kilometri ai DJ 581 intersecția DJ 586 A (Secășeni) – intersecția DN 57 (Grădinari)!
CARAȘ-SEVERIN – Nu este vorba despre vreo minune pe care n-a reușit-o nici Udrea, de pe tocuri, nici Dăncilă de pe bicicletă, ci despre folosirea unui termen de specialitate, vizavi de turnarea stratului de asfalt pe partea carosabilă a Drumului Județean 581!
CARAŞ-SEVERIN – În vizorul Ambulanței se află podul „Maria Theresa“ de la Grădinari, cunoscut ca și „podul turcesc“, vechi de peste 300 de ani!
GRĂDINARI – Pe lângă aceste obiective, la Grădinari sunt vizate și clădirile primăriei și dispensarului. Am reținut aceste aspecte din declarația primarului Ovidiu Firca!
GRĂDINARI – …pentru că, la Greoni și Grădinari, va curge apă la robinete grație unui proiect derulat de AquaCaraș, drumurile comunei sunt la stadiul de proiect, iar zona centrală va fi gata la primăvară!
CARAȘ-SEVERIN – 50 de voluntari au dat o mână de ajutor la repararea unei case din comuna Grădinari!
CARAȘ-SEVERIN – Lucrările de modernizare a DJ 581, intersecție cu DJ 586 A (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari), sunt în plină desfășurare, iar constructorul a început asfaltarea chiar din Grădinari!
CARAŞ-SEVERIN – În ciuda contestaţiilor pentru tronson şi a diverselor piedici apărute, preşedintele Consiliului Judeţean dă asigurări că drumul spre Grădinari va fi gata în decembrie 2021!