CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean (CJ), Romeo Dunca, a semnat ieri la Ministerul Educației contractul de finanțare pentru achiziția a 39 de microbuze școlare electrice. În acest sens, CJ a depus un proiect finanțat prin PNRR, în valoare de 6,09 milioane de euro fără TVA!
CARAŞ-SEVERIN – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Isac, merge la birou doar ca să aibă de unde să se întoarcă acasă. Şi asta pentru că preşedintele CJ, Romeo Dunca, i-a retras atribuţiile după ce Isac a trecut de partea PSD în plenul Consiliului Judeţean, votând împotriva proiectelor iniţiate de Romeo Dunca, omul care, de altfel, l-a vrut și pus vicepreşedinte!
CARAȘ-SEVERIN – Luni director executiv, de marţi inspector debutant! De la şefia DGASPC, Elena Amzoi a fost mutată temporar la Serviciul de Resurse Umane, prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean!
CARAȘ-SEVERIN – Mai rău decât atât, pierderea a fost provocată într-o singură zi, din iresponsabilitatea responsabililor de la Asistență Socială, aflați sub „atenta“ oblăduire a vicepreședintelui Marius Isac!
CARAȘ-SEVERIN -Asta îl întreabă medicul Paul Purea pe președintele Consiliului Județean într-o scrisoare deschisă pe care o redăm mai jos!
CARAȘ-SEVERIN – Nu ca pacient, desigur, ci ca manager, fapt pentru care a și dat în judecată administrația județeană. În lupta cu fostul manager, Romeo Dunca n-a primit de la aleșii județului dreptul la un avocat, astfel că eventuala pierdere a procesului va fi suportată tot din buzunarul cetățeanului!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului și-a manifestat public dezamăgirea vizavi de gestul deloc surprinzător al vicepreședintelui Marius Isac, de a îmbrăca mănuși roșii, rămânând în opinci galbene!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a declanșat procedurile pentru exproprierea terenurilor necesare refacerii, reabilitării și modernizării drumului Prislop-Semenic (DJ 582E)!
CARAȘ-SEVERIN – E reacția președintelui Consiliului Județean, după ce adjunctul său Marius Isac a anunțat că de acum înainte votează cot la cot cu PSD!
REȘIȚA – Noua și moderna Unitate de Primiri Urgențe a spitalului reșițean și-a deschis porțile miercuri, 30 august, în seara acestei zile, de la ora 22, urmând să deservească și primii pacienți!
