CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta reiese din datele comunicate de Direcția de Sănătate Publică pe parcursul ultimilor patru ani!
CARAȘ-SEVERIN – Campania vizând diminuarea cazurilor de infecții intraspitalicești a fost lansată în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural!
CARAȘ-SEVERIN – Situația gripei în județul Caraș-Severin este una stabilă, fără evoluții alarmante, potrivit declarațiilor medicului specialist în medicină de urgență Alexandru Ciuta!
CARAȘ-SEVERIN – Începută la DSP cu managerii de spital, dezbaterea informativ-educativă va continua sub o formă sau alta la nivelul unităților din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Direcției de Sănătate Publică, aproape două treimi din locuitorii județului suferă de cel puțin o boală cronică!
CARAȘ-SEVERIN – În primul semestru al acestui an, spitalele din Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu au raportat, în total, 233 de cazuri noi de infecții asociate asistenței medicale (cu 3% mai multe față de cele 226 înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut)!
CARAȘ-SEVERIN – Comparativ cu aceeași perioadă din 2024, numărul cazurilor noi de boli psihice diagnosticate a scăzut cu 86%!
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne propune, în această săptămână, Direcția Județeană de Sănătate Publică, reamintind că sute de boli și multe alte probleme pot fi asociate băuturii în exces!
CARAŞ-SEVERIN – Dintre toate afecțiunile cronice, bolile și tulburările mintale au înregistrat cea mai mare creștere, de aproape 20%, în perioada 2019-2024!
CARAŞ-SEVERIN – Mai puțin cea din cele trei fântâni publice contaminate din Lupac, în continuare nepotabilă!
