Caraş-Severin, Romania
Tag

dn 57

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Va fi închisă pentru două ore circulația rutieră pe DN 57, la Kilometrul 65+200 de metri, pe raza localității Cozla, la limita cu județul Mehedinți, astăzi, începând cu ora 16.00. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de detonare a versantului, după cum informează Poliția județului!

CARAȘ-SEVERIN – La ieșirea din Grădinari spre Comorâște a avut loc un accident rutier, pe DN 57, în care a fost implicat un autoturism. A acționat Secția de Pompieri Oravița cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La fața locului au fost prezente și echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, precum și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean!

GREONI – Un accident rutier s-a produs duminică după-amiază pe DN 57, între localitățile Greoni și Grădinari, între două autoturisme. În urma evenimentului au fost înregistrate trei victime – doi copii, de 6 și 7 ani, și mama acestora – care au fost transportate la spital de ambulanța serviciului județean. La fața locului au intervenit pompierii militari orăvițeni, poliția și ambulanța!