CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la DJ 684, care leagă județul nostru de Timiș și Hunedoara, unde încă la noi e pădure, iar la ei e drum!
CARAȘ-SEVERIN – În timp ce ofertele pentru loturile din Caraș-Severin se află încă în evaluare, cele două loturi scoase la licitație în Timiș au fost deja atribuite!
CARAȘ-SEVERIN – Scoaterea din domeniul forestier a suprafețelor necesare investițiilor a necesitat noi proiecte și modificări!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru două proiecte în valoare de peste 170 de milioane de lei s-au strâns, și se află în evaluarea autorităților contractante, nu mai puțin de 17 oferte!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au aprobat scoaterea din fondul forestier a suprafețelor de pădure necesare pentru a lega Caraș-Severinul de Hunedoara și Timiș. Mai exact, vorbim despre 13,9 hectare, necesare pentru implementarea a două proiecte, unul în parteneriat cu județul Timiș, celălalt cu Hunedoara, ambele vizând tronsoane din DJ 684!
CARAȘ-SEVERIN – Tronsonul rușinii – sau porțiunea de drum care lipsește din județul nostru, spre Hunedoara, unde la ei e drum, iar la noi e pădure – va primi o reabilitare onorabilă. Administrația județeană se pregătește să scoată din fondul forestier porțiunile ce vor fi sacrificate pentru modernizarea DJ 684. Amintim faptul că județul are două proiecte vizând DJ 684, unul care ne leagă de Hunedoara, celălalt de Timiș!
CARAȘ-SEVERIN – După mai bine de zece ani de demersuri și blocaje administrative, proiectul care ne apropie de Timiș, Hunedoara și autostrada A1 își caută în sfârșit constructor!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a rememorat istoria sinuoasă a unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură regională din Banatul de Munte – modernizarea drumului județean 684, care va lega Voislova – Ruschița – limita cu județul Timiș, asigurând totodată conexiunea cu județul Hunedoara și, indirect, cu autostrada A1.
CARAȘ-SEVERIN – Proiectul, derulat în parteneriat cu județele Timiș și Hunedoara, strânge un buget de 88 de milioane de euro, dintre care 36 sunt ale Caraș-Severinului!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 36 de milioane urmează să fie obținute, din bani europeni, pentru DJ 684. Adică pentru „spălarea“ unuia dintre drumurile rușinii Banatului de Munte, unde la ei era drum, iar la noi pădure. Iar marți, 30 septembrie, documentația urmează să fie încărcată pentru obținerea finanțării!
