REȘIȚA – Secţia de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reşiţa va fi reprezentată de Sofia Perneu la Cupa României şi de Larisa Trebuian la Festivalul Național. Competițiile se vor desfășura în perioada 7-8 noiembrie, la București!
REȘIȚA – Fetele de la gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Școlar Reșița au reușit să se claseze pe locul 3 la Campionatul Naţional pentru junioare mici, junioare şi senioare!
REȘIȚA – În perioada 23-25 octombrie, la Sala Polivalentă din Reșița, va avea loc Campionatul Național de lupte, la seniori!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni de la CSȘ și CSM Reșița s-au întors acasă de la Campionatele Naţionale individuale de juniori cu rezultate foarte bune!
REȘIȚA – Campionatul Național individual de lupte (aptitudini specifice) a avut loc în perioada 7-12 septembrie, la Costinești, iar reșițenii s-au întors acasă cu opt medalii de aur și trei de bronz!
REȘIȚA – Micii luptători de la CSȘ și CSM Reșița, pregătiți de Adrian Dacica și Florin Dință, s-au descurcat foarte bine la competiția organizată la finalul stagiului de pregătire de pe litoral. După parcurgerea traseului aplicativ, CSȘ Reșița a obținut locul I pe cluburi, la feminin!
REȘIȚA – În perioada 20-31 august, sub coordonarea antrenorului Florin Dință, luptătorii mici de la lotul național au desfășurat un cantonament pe litorarul Mării Negre. Federația Română de Lupte a prelungit acest cantonament cu încă o săptămână de pregătire pentru sportivi, iar la final de stagiu, se va organiza o competiție!
REȘIȚA – Atleta pregătită de Ștefan Nagy a participat la Campionatele Naționale de atletism U20 și, ca de obicei, a reușit să-și îmbogățească palmaresul personal cu încă două medalii, un aur și un bronz!
REȘIȚA – Luptătorii juniori de la Centrul Național desfășoară un cantonament de 10 zile la Marea Neagră, sportivii fiind coordonați de antrenorul reșițean Florin Dință!
REȘIȚA – Atleta Daria Grigoroiu a cucerit medalia de aur la Cupa României de juniori, în proba de 100 metri garduri, competiție ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute! Aceasta a mai ocupat la final și locul trei în proba de 100 m, dar și locul patru în proba de 200 de m. La competiție a mai concurat și Andreea Suhai, care s-a clasat în primele opt sportive la toate probele!
