CARAȘ-SEVERIN – 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi cumulând 46.000, au fost aplicate în urma a 150 de controale derulate în cadrul a 70 de acțiuni. Practic a plouat cu acțiuni în zona pădurilor județului, în sfera exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos!
MEHADIA – Totul s-a întâmplat la o răscruce de drumuri, unde oamenii legii au surprins un transport ilegal de 13,18 metri cubi de lemne de fag!
CARAȘ-SEVERIN – Alarmantă sau nu, recolta de arme letale se ridică, în primele 9 luni ale anului, la 48. La acestea se adaugă 16 arme neletale supuse autorizării, 625 de bucăți de muniții, 1 kilogram de pirotehnice și 5.562 de kilograme și 1.644 de litri de substanțe și deșeuri periculoase!
CARAȘ-SEVERIN – Iar contorul amenzilor contravenționale a ajuns la 31.000 de lei, în urma unor acțiuni și controale silvice, derulate timp de 8 zile, în Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Și o amendă contravențională de 15.000 de lei, atât au aplicat oamenii legii unui depozit, după ce respectiva cantitate de lemn a fost găsită în plus față de raportările oficiale!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului vorbește despre noi acțiuni vizând legalitatea transportului de material lemnos pe drumurile din județ. Numai vineri, 17 martie, polițiștii de la Secția 1 Rurală Reșița au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei și au dispus confiscarea a peste 30 de metri cubi de material lemnos!
