REȘIȚA – Pasiunea pentru origami i-a dat multă satisfacție lui Cristian Bernhardt, strângând totodată legătura cu familia și prietenii. Crede că fiecare om are o pasiune, pe care poate n-a descoperit-o, căreia trebuie să încerce să i se dedice, pentru că trebuie să ne facem timp și pentru noi!
CARAȘ-SEVERIN – Migranții căzuseră și ei în mirajul Occidentului și visau, nu să rămână prin România, ci să ajungă într-un stat Schengen, în Vestul Europei. Și după ce au străbătut un continent, au reușit să treacă de la sârbi la noi, visul li s-a încheiat pe DN 57, undeva între Grădinari și Comorâște, unde au fost depistați de polițiștii de frontieră orăvițeni!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 23 iulie, cu scorul de 4-0, împotriva nou-promovatei Retezatul Hațeg, în primul amical din perioada de pregătire! Pentru rosso-neri au marcat Curescu, Drăghiceanu, Avramovici și Aboubacar!
REȘIȚA – Ne referim la perioada pe care elevii şi profesorii din Chişinău au petrecut-o la Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe locuri de muncă se găsesc la Reșița, în domeniul confecțiilor fiind nevoie de 50 de asamblori de articole din textile și de 50 de muncitori necalificați. Însă se mai caută și ingineri, regizori, contabili. La Caransebeș, din cele 46 de locuri disponibile, 20 sunt în domeniul automotive, fiind căutați 20 de confecționeri cablaje.
CARAŞ-SEVERIN – După ce deputatul Silviu Hurduzeu i-a atras public atenţia lui Virgil Popescu vizavi de faptul că „depozitele de gaze trebuie umplute pentru iarnă“ şi că îşi doreşte fapte nu vorbe de la ministrul Energiei, liberalul Andrei Ungur spune că şeful PSD Caraș-Severin nu este informat corect!
REȘIȚA – Sâmbătă, orașul devine cel mai instagramat loc din țară grație cronicarilor digitali. Este vorba despre platforma culturală creată de agenția Zaga Brand și Asociația HUMART, ambele din București, prin care creatori de conținut și jurnaliști explorează Via Transilvanica!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este unul dintre posibilele efecte ale celor mai recente modificări legislative în materie de protecția animalelor, cei în cauză fiind cercetați pentru că au tăiat cozile și urechile animalelor!
REȘIȚA. Această informare este efectuată de: Municipiul Resita , Piața 1 Decembrie nr 1A , cod poștal 327415 din județul Caraș – Severin, ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT, aviz de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea activităţii ”DEZVOLTAREA ZONEI TURISTICE SEMENIC” în intravilanul localității Văliug , jud. Caraș – Severin.
REȘIȚA – De două luni, aceste imagini au devenit familiare pentru locuitorii cartierului reșițean Govândari. La fel și ambuteiajele care se formează pe Bd. Muncii. Motiv pentru care, cu ceva timp în urmă, primăria făcea apel la șoferi să circule mai mult pe C. Timișorii, respectiv Str. Țerovei!
