FÂRLIUG – Noi l-am cunoscut pe Ionel Ianca la Reșița, cu ocazia Zilelor Recoltei, însă clienții îl caută atât acasă, cât și în Piața Reșița Sud unde, de ani buni, vinde legumele pe care le produce la câmp și în solar. S-a dezvoltat pe cont propriu, iar singurul îngrășământ pe care-l folosește este gunoiul de grajd produs de animalele socrului său. Clienții știu că are legume bune, unii chiar s-au convins de asta vizitându-i ogorul și alegându-și singuri legumele!
REȘIȚA – Mărșăluitorii de la CSU Reșița și CSM Reșița au participat la finalul săptămânii trecute la Campionatul Național de 10 km pentru seniori și tineret, organizat la Timișoara, de unde s-au întors acasă cu șase medalii!
ADVERTORIAL. Dacă ați deținut vreodată parfumuri de damă timp de mulți ani, este posibil să fi observat că potența s-a diminuat sau că au început să miroasă urât în timp. Acestea sunt semne că parfumul dvs. s-ar putea să se apropie de data de expirare!
CARAŞ-SEVERIN – La începutul acestei luni, o echipă formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, Direcţiei Judeţene de Drumuri şi firmei Max Agro a făcut o vizită pe drumurile judeţene din Almăj, mai exact pe DJ 571 F – intravilan Eftimie Murgu și DJ 571 B – Intersecție Gârbovăț – Dalboșeț – Șopotu Nou!
REȘIȚA – Aflată în continuarea străzii Traian Vuia, recent modernizată, strada Unirii din Reșița va fi refăcută integral în zona carosabilului, a spațiilor verzi și a trotuarelor unde se vor monta borduri și pavaj nou!
ORAVIŢA – Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Caraş–Severin au desfăşurat duminică,23 octombrie, o acțiune în cooperare cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oravița pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă!
MUNTELE MIC – Echipamente care costă câte 36 de mii de euro bucata au fost vandalizate de „oameni de bine“!
ANINA. În vederea înlocuirii unui robinet la branșament și ridicarea apometrelor în cămine pe str. Vasile Alecsandri, suntem nevoiți a sista furnizarea apei potabile în data de 27.10.2022, intre orele 09:00 – 14:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Uzinei, Teilor (parțial), Colonia Roșie și str. Vasile Alecsandri.
REŞIŢA – Administraţia locală reşiţeană vrea să achiziţioneze sisteme inteligente de transport pentru cântărirea autovehiculelor ce tranzitează oraşul. Investiţia se ridică la peste 1,2 milioane de euro!
REȘIȚA – … a cărei forţă este precizia cu care companiile aeriene îşi organizează zborul. Adică sursa „inspiraţiei” lui Bernard, tânărul pentru care pământul se-nvârte odată cu logodnicele lui alese pe sprânceană. Până când aterizează stewardesele la Paris, iar pământul începe să se cutremure cu tot cu precizia rigorii lui Bernard. Ce-a ieşit s-a văzut în cea mai recentă premieră a Teatrului de Vest, jucată pe scena reşiţeană în serile de vineri şi duminică!
