CARAȘ-SEVERIN – În etapa a III-a a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3, Voința Lupac s-a impus vineri, 14 aprilie, cu scorul de 7-1, în fața celor de la Progresul Ezeriș!
REŞIŢA – Reconversia funicularului rămâne unul din principalele obiective ale administraţiei locale, iar pentru realizarea acestuia urmează ca toate garajele de pe strada G.A. Petculescu să fie demolate!
REȘIȚA – Pentru comercianți și cumpărători, ziua de duminică e cunoscută ca zi de piață volantă în spațiul deschis de pe strada Nicolae Titulescu. Săptămâna aceasta însă, piața volantă va avea loc sâmbătă, în intervalul orar cunoscut, adică 9-14!
CARANSEBEȘ – 100 de mașini vechi ar putea fi scoase de pe străzile Caransebeșului în următoarea perioadă dacă proprietarii acestora se înscriu în programul „Rabla Local”, finanțat prin Fondul pentru Mediu!
CARAȘ-SEVERIN – Printre cei prinși se numără un timișean, la Lupac, cu un permis ucrainean tras la xerox și un adolescent de 16 ani care conducea pe drumurile publice cu tatăl în dreapta!
CARAŞ-SEVERIN – Este îndemnul prefectului Ioan Dragomir adresat controlorilor Comisariatului Gărzii de Mediu! Concret, „ei“ sunt cei care gestionează exploatările de uraniu de la Lişava şi Ciudanoviţa, respectiv haldina de steril de la Moldova Nouă!
REȘIȚA – Astăzi, de la ora 17, pe scena din centrul orașului vor urca maeștri muzicieni ai Operei Române din Timișoara. Este vorba despre soprana Ana-Maria Stănoia (foto), flautistul Gianluca Vanzelli, pianista Cristina Struța și violista Claudia Fotin. De asemenea, vor avea loc ateliere pentru copii și o expoziție de instalații florale organizate de Centrul de zi ABC, respectiv Art&Craft. Reșițenii sunt invitați la un concert frumos ținut într-o zi la fel de frumoasă de primăvară!
REȘIȚA – Pentru reșițenii Ionela și Radu Stanca, produsele hand-made au devenit un mod de viață. Asta pentru că lucrează sub motto-ul „Cu suflet, din suflet, pentru suflet”, sub care străbat țara în lung și-n lat!
REȘIȚA – Formațiile cărășene vor juca la finalul acestei săptămâni o nouă rundă din cadrul Ligii 3!
