CARAȘ-SEVERIN – Sunt vizate localitățile Oravița, Ticvaniu Mare și Grădinari, respectiv Băile Herculane, Topleț și Mehadia. Este vorba despre contractele de lucrări nr. 3 și 4, parte din contractul mare de 1,03 miliarde de lei, semnat de AquaCaraș!
CARAȘ-SEVERIN – Unitatea medicală surprinde nu doar prin managementul etern schimbat, dar care rămâne pe scaun, ci și prin arieratele care, deși acoperite de Guvern, cresc ca-n povești!
SLATINA TIMIȘ – Pentru dezvoltarea comunei Slatina Timiş, administraţia locală a depus cinci proiecte în vederea finanţării prin PNRR. În acest an se va construi în comună şi un parc fotovoltaic!
REȘIȚA – Sala Sporturilor din Mediaș a găzduit Campionatul Național WUKF, unde sportivii antrenați de Zoltan Lipan au ieșit în evidență prin prezența pe podiumul de premiere!
REȘIȚA – Secția de arte marțiale mixte de contact de la CSM Reșița a reușit să obțină o nouă performanță notabilă la ultima competiție. Sportivii pregătiți de Gheorghe Cîrlea au reușit să urce de fiecare dată pe podiumul de premiere la Oltenia Super Fight K1!
REȘIȚA – Competiția amicală de baschet Cupa CSM Reșița a avut loc la finalul săptămânii trecute la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade”!
REȘIȚA – Azi, 8 mai 2023, la ora 16.45, s-au împlinit 157 de ani de când tânărul principe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, venind pe calea apei, dinspre Baziaşul Caraş-Severinului de azi, intra în România!
REŞIŢA – Mai rămâne, ca până la începutul noului an şcolar, să fie dotată cu mobilier şi dotări IT!
REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean caută investitori cu manoperă inteligentă și bine plătită. Și ca să-i atragă, le asigură de la friptură, până la infrastructură. După care orașul își trage spuza pe turtă din impozitul pe venit!
CARAȘ-SEVERIN – Acțiuni în sistem cascadă, în două reprize au fost derulate pe DN 6, duminică, între orele 12 și 15, și între 17 și 20, pentru combaterea și prevenirea accidentelor pe cel mai periculos drum național din județ!
